....

Se implinesc doi ani de cand te-am cunoscut si aproape un an si 4 luni de cand nu te-am mai vazut. Nu-mi mai este atat de greu acum. Am invatat sa accept ceea ce simt si sa ma mandresc ca sunt capabila in primul rand, de asa lucru maret. Nu toata lumea iubeste asa si putini sunt capabili sa renunte la orgolii cand iubesc. Ei au masura pana si in dragoste. Poate ca este un lucru bun...Poate nu ar strica sa am si eu. Uneori am sentimentul ca si tu imi impartasesti simtirea asta ori cel putin te simti bine stiind ca cineva departe te iubeste cu adevarat si din cand in cand, mai pe ocolite, arunci cate un "osisor", dand de veste ca inca te mai gandesti si la mine. Dar am invatat sa nu ma mai entuziasmez asa mult. Si nu pentru ca sentimentul se duce pierdut odata cu timpul ce trece fara pasare,  ci pur si simplu ma gandesc ca poate este doar in imaginatia mea si e mai bine sa nu ma avant in iluzii.
Acum tot ce vreau este sa ma ridic. Sunt tanara si simt ca sta in puterea mea sa imi cladesc un viitor bun.Si ironic ori ba, ceea ce ma face sa-mi doresc cu tarie sa ies din mizeria vietii zilnice si sa zbor spre mai bine, este chiar gandul ca intr-o zi, am sa fiu langa tine. Nici nu imi pasa ca trece timpul, cat ia si cand o sa se intample, pentru ca si daca noi o sa imbatranim, dragostea asta intinereste pe zi ce trece.