Nu inteleg ce vrea inima asta de la tine... De ce nu vrea sa accepte acel "NU!" pe care l-ai spus? Nu inteleg de ce nu vrea sa renunte la tine...Si nu mai inteleg cum functioneaza dragostea... Imi repet intruna ca pana la urma nimic nu am trait alaturi de tine care sa imi lege inima atat de strans de faptura ta.
Sunt momente in care reusesc sa imi conving inima ca nu are sens sa mai simta ce simte...Insa este deajuns sa iti privesc poza....si inima mea sa bata puternic, la fel ca in acele momente cand te priveam si zambeai...O indulcesti si o amarasti in acelasi timp. Ochii imi fac ocolul fiecarui coltisor at trupului tau si ma seduci iar doar prin o simpla poza.
Cine esti? De ce nu pot uita de tine? De ce nu pot scapa de dragostea asta?
Se comporta de parca ar sti ca povestea asta nu se incheie acum...Ca nu se va incheia poate niciodata. Nu ma sperie gandul ca te-as putea iubi o viata intreaga....Ma sperie gandul ca poate intr-o viata intreaga nu as mai ajunge sa te vad macar o data.
Simt nevoia nebuna de a sti ca esti acolo undeva in siguranta...si ma agat de fiecare presimtire ce ar putea sa imi dea de "veste" ca macar esti acolo...cu gandurile pe care numai tu le stii...cu sentimente pe care numai tu le traiesti...departe de mine. Stiu ca in curand eu nici nu voi mai exista in mintea ta...Poate chiar se intampla sa nu iti mai amintesti ca cineva candva a recunoscut ca te iubeste...ca ai facut din imposibil, posibil si fara a face un efort, ai reusit sa legi de faptura ta o inima de om.
Uneori...imi este teama ca poate eu nu vreau sa ma desprind de dragostea asta...Dar cine oare nu ar vrea sa scape de un sentiment ce nu ii este impartasit?
El...este cel mai norocos om din univers...ca te are langa el, ca il iubesi si ca te iubeste.Ca dimineata iti intalneste dulcele-ti chip, ca este intampinat de zambetul acela minune ce ar topi si un iceberg, ca il privesti cu ochii tai blanzi...ca ii esti sotie,confidenta...ca ochii lui sunt cei ce poate raman fascinati la pura si dulcea ta frumusete, ca langa el te asezi cand mananci...ca el iti simte faptura in toata splendoarea ce te invaluie, ca el te saruta si te mangaie, te priveste si iti vorbeste zilnic....Ca el... el detine cea mai de pret creatie a lui Dumnezeu. Aceea esti TU! Tu draga mea! TU!
Scriind aceste randuri, incep sa ma urasc... vreau sa scap si sa uit ca existi pentru ca ma doare dar in acelasi timp as fugi spre tine...sa te mai vad odata..Numai odata sa te mai privesc pe ascuns....ore in sir daca as putea.
Poate ca nu o sa incetez niciodata sa te iubesc....Poate nici nu trebuie.... Cert este ca nu pot explica din ce ai nascut in mine asa o dragoste imensa si indistructibila. O am, o simt, o traiesc si in fiecare zi o hranesc cu amintirile cu tine.
Iubirea mea esti tu...pentru cat? Nu stiu...Poate pentru o viata intreaga in care tu ma vei uita definitiv.
Pentru ca te iubesc vreau sa fii fericita asa cum meriti. Si sper ca el sa te faca fericita, ceva ce eu nu am avut sansa sa fac.
As trece pe la tine sa te vad, dar nu am cum.....sunt departe si imi este teama de reactia ta...si de a mea. As putea eu sa ma stapanesc sa nu imi calc pe sentimente si sa te sarut?
