Nu am mai scris de mult o poezie. Si nu pentru ca nu mi-as gasi inspiratia ori de cate ori privesc pozele cu tine. Ochii tai radiaza de o lumina blanda, calda...Ei scot la suprafata, oceanul acela infinit de frumusete interioara. Ai devenit inspiratia mea in tot ceea ce fac si este bun si frumos, dar uneori, ma gasesc scriind si recitind ce am pus pe foaia alba, imi dau seama ca niciodata, nici macar cel mai mare geniu, nu are sa poata scrie in cuvinte, infinita mea iubire pentru tine. Este un sentiment care vorbeste numai prin fapte. Fapte, ce nu au sa vina niciodata, pentru ca tu ai uitat de mult ca te iubesc.
Dar eu sunt fericita cand tu esti fericita si nefericita cand tu esti nefericita. As vrea sa ai parte de fericire mereu si daca cu putinta, sa fiu eu cea care iti ofera fericirea.
As vrea sa te trezesti zambind in fiecare dimineata si sa imbratisezi noua zi cu drag, stiind ca exista cineva care niciodata nu va renunta sa te iubeasca, pe a carei lista de prioritati tu esti numarul 1, ca esti motivatia si inspiratia cuiva....a mea. A mea! Sa inchizi ochii noaptea in timp ce te tin in brate si tu sa rasufli usurata. Sa-mi cauti prezenta in toiul noptii cand poate visezi urat ori te trezesti doar sa te asiguri ca sunt acolo. Si sunt acolo...As fi acolo, mereu.
S'agapo para poli!

....

Se implinesc doi ani de cand te-am cunoscut si aproape un an si 4 luni de cand nu te-am mai vazut. Nu-mi mai este atat de greu acum. Am invatat sa accept ceea ce simt si sa ma mandresc ca sunt capabila in primul rand, de asa lucru maret. Nu toata lumea iubeste asa si putini sunt capabili sa renunte la orgolii cand iubesc. Ei au masura pana si in dragoste. Poate ca este un lucru bun...Poate nu ar strica sa am si eu. Uneori am sentimentul ca si tu imi impartasesti simtirea asta ori cel putin te simti bine stiind ca cineva departe te iubeste cu adevarat si din cand in cand, mai pe ocolite, arunci cate un "osisor", dand de veste ca inca te mai gandesti si la mine. Dar am invatat sa nu ma mai entuziasmez asa mult. Si nu pentru ca sentimentul se duce pierdut odata cu timpul ce trece fara pasare,  ci pur si simplu ma gandesc ca poate este doar in imaginatia mea si e mai bine sa nu ma avant in iluzii.
Acum tot ce vreau este sa ma ridic. Sunt tanara si simt ca sta in puterea mea sa imi cladesc un viitor bun.Si ironic ori ba, ceea ce ma face sa-mi doresc cu tarie sa ies din mizeria vietii zilnice si sa zbor spre mai bine, este chiar gandul ca intr-o zi, am sa fiu langa tine. Nici nu imi pasa ca trece timpul, cat ia si cand o sa se intample, pentru ca si daca noi o sa imbatranim, dragostea asta intinereste pe zi ce trece.

Dupa mai bine de un an...

Scrisa in 2011/Iulie Am ramas atasata de acel loc unde te-am cunoscut, unde te-am vazut, unde mi-ai zambit si ti-am zambit prima data, unde ti-am vorbit, unde m-am indragostit nebuneste de tine pentru o viata intreaga si intr-un final, unde te-am lasat in urma tuturor amintirilor ce le-am cladit acolo cu speranta ca tu vei simti vreodata ce simt si eu.
A trecut mai bine de un an de cand nu te-am mai vazut dar eu tot mai mult ma indragostesc de tine, nu te pot uita si oricat as incerca sa ma detasez de punctul acela de pe harta tarii, mic dar atat de important pentru inima mea, nu reusesc. Poate pentru ca stiu ca acolo esti tu...Poate mai sper... Si in acelasi timp zambesc dandu-mi seama de nebunia pe care o port in suflet. La ce sa mai sper? Pesemne ca nici nu iti mai amintesti de mine. Tu si Dumnezeu stiti cel mai bine unde imi am eu locul in viata ta la aceasta ora.
Dar dupa un an plin de extreme, de sentimente puternice, de depresii pe care niciodata nu am crezut sa le am, dupa ce am obosit cautand in vorbele tale un fir de care sa ma agat cu speranta, realizez ca intr-un final eu te iubesc si asta este tot ce a mai ramas. Orice as spune, orice as face si oricat as incerca sa ma ascund sau sa ma abtin sa nu dau de tine, ceva mereu ma gaseste, involuntar care sa ma duca iar, cu sufletul si inima, gandul dar nu si fizic, la tine si la acel loc.
Nu exista nici un alt loc in lume unde sa spun ca "Vreau sa ajung acasa". Acasa este acolo. Acolo unde esti tu.

Am obosit... Nu am crezut vreodata ca suferinta iti poate afecta atat de mult fizicul si mentalul. Pare absurd cat de distrugatoare poate sa fie si ce efecte negative, puternice poate avea asupra fizicului. Sa obosesti, sa simti ca oriunde esti si cu oricine, oricat de frumos ar arata acel loc, daca nu esti langa persoana iubita, nimic nu are farmec. Esti aievea unui om mort ce merge liber pe strada, fara o tinta anume. Orice fac nu are importanta.
Nu stiu cum am ajuns aici...dar stiu ca nu are sa se termine pana ce nu am sa fiu iar in fata ta macar sa te vad pentru o ultima oara. Oare cati ani or sa mai treaca pana cand am sa ajung sa te vad iar?