Scrisa in 2011/Iulie
Am ramas atasata de acel loc unde te-am cunoscut, unde te-am vazut, unde mi-ai zambit si ti-am zambit prima data, unde ti-am vorbit, unde m-am indragostit nebuneste de tine pentru o viata intreaga si intr-un final, unde te-am lasat in urma tuturor amintirilor ce le-am cladit acolo cu speranta ca tu vei simti vreodata ce simt si eu.
A trecut mai bine de un an de cand nu te-am mai vazut dar eu tot mai mult ma indragostesc de tine, nu te pot uita si oricat as incerca sa ma detasez de punctul acela de pe harta tarii, mic dar atat de important pentru inima mea, nu reusesc. Poate pentru ca stiu ca acolo esti tu...Poate mai sper... Si in acelasi timp zambesc dandu-mi seama de nebunia pe care o port in suflet. La ce sa mai sper? Pesemne ca nici nu iti mai amintesti de mine. Tu si Dumnezeu stiti cel mai bine unde imi am eu locul in viata ta la aceasta ora.
Dar dupa un an plin de extreme, de sentimente puternice, de depresii pe care niciodata nu am crezut sa le am, dupa ce am obosit cautand in vorbele tale un fir de care sa ma agat cu speranta, realizez ca intr-un final eu te iubesc si asta este tot ce a mai ramas. Orice as spune, orice as face si oricat as incerca sa ma ascund sau sa ma abtin sa nu dau de tine, ceva mereu ma gaseste, involuntar care sa ma duca iar, cu sufletul si inima, gandul dar nu si fizic, la tine si la acel loc.
Nu exista nici un alt loc in lume unde sa spun ca "Vreau sa ajung acasa". Acasa este acolo. Acolo unde esti tu.
Am obosit... Nu am crezut vreodata ca suferinta iti poate afecta atat de mult fizicul si mentalul. Pare absurd cat de distrugatoare poate sa fie si ce efecte negative, puternice poate avea asupra fizicului. Sa obosesti, sa simti ca oriunde esti si cu oricine, oricat de frumos ar arata acel loc, daca nu esti langa persoana iubita, nimic nu are farmec. Esti aievea unui om mort ce merge liber pe strada, fara o tinta anume. Orice fac nu are importanta.
Nu stiu cum am ajuns aici...dar stiu ca nu are sa se termine pana ce nu am sa fiu iar in fata ta macar sa te vad pentru o ultima oara. Oare cati ani or sa mai treaca pana cand am sa ajung sa te vad iar?
A trecut mai bine de un an de cand nu te-am mai vazut dar eu tot mai mult ma indragostesc de tine, nu te pot uita si oricat as incerca sa ma detasez de punctul acela de pe harta tarii, mic dar atat de important pentru inima mea, nu reusesc. Poate pentru ca stiu ca acolo esti tu...Poate mai sper... Si in acelasi timp zambesc dandu-mi seama de nebunia pe care o port in suflet. La ce sa mai sper? Pesemne ca nici nu iti mai amintesti de mine. Tu si Dumnezeu stiti cel mai bine unde imi am eu locul in viata ta la aceasta ora.
Dar dupa un an plin de extreme, de sentimente puternice, de depresii pe care niciodata nu am crezut sa le am, dupa ce am obosit cautand in vorbele tale un fir de care sa ma agat cu speranta, realizez ca intr-un final eu te iubesc si asta este tot ce a mai ramas. Orice as spune, orice as face si oricat as incerca sa ma ascund sau sa ma abtin sa nu dau de tine, ceva mereu ma gaseste, involuntar care sa ma duca iar, cu sufletul si inima, gandul dar nu si fizic, la tine si la acel loc.
Nu exista nici un alt loc in lume unde sa spun ca "Vreau sa ajung acasa". Acasa este acolo. Acolo unde esti tu.
Am obosit... Nu am crezut vreodata ca suferinta iti poate afecta atat de mult fizicul si mentalul. Pare absurd cat de distrugatoare poate sa fie si ce efecte negative, puternice poate avea asupra fizicului. Sa obosesti, sa simti ca oriunde esti si cu oricine, oricat de frumos ar arata acel loc, daca nu esti langa persoana iubita, nimic nu are farmec. Esti aievea unui om mort ce merge liber pe strada, fara o tinta anume. Orice fac nu are importanta.
Nu stiu cum am ajuns aici...dar stiu ca nu are sa se termine pana ce nu am sa fiu iar in fata ta macar sa te vad pentru o ultima oara. Oare cati ani or sa mai treaca pana cand am sa ajung sa te vad iar?
